Afla cum a fost depistarea intolerantei la gluten pentru Maria si cum acest diagnostic i-a oferit o noua sansa la viata. Dupa povestile spuse de Alina Grigore (S-a vindecat de cancer si urmeaza acum o dieta fara gluten. Citeste povestea impresionanta a Alinei!) si Velciu Doriana (Peripetii de mamica | Depistarea celiachiei la copil), Maria a decis sa contribuie cu povestea ei si astfel, sa ajute o multime de oameni!
Scopul acestor povesti despre depistarea celiachiei este de a va arata cu ce simptome, boli, greutati se confrunta celiacii in demersul lor de diagnosticare. In cazul in care prezentati simptome similare, aceste articole ar trebui sa va ridice un semn de intrebare si sa va indrume sa va faceti analizele pentru depistarea celiachiei cat mai rapid! Astfel, puteti trece mai usor prin acest proces.
Chiar daca lucrurile se misca inca incet in Romania, in ceea ce priveste informarea populatiei cu privire la celiachie si gluten, speram noi ca aceste articole sa ajunga la urechile a cat mai multi oameni si astfel, sa inteleaga ce inseamna celiachia, cum este viata pentru un celiac si cat de importanta este o dieta fara gluten pentru acesta.
In randurile de mai jos, Maria ne povesteste cat de dificila a fost diagnosticarea intolerantei la gluten pentru ea. Aflati povestea ei…
Daca si voi doriti sa va spuneti povestea in cadrul acestei campanii de informare, va rugam sa cititi acest articol.
P.S. In cazul in care sunteti in cautare de clinici sau medici din Romania pentru diagnosticare, am creat o harta interactiva bazata doar pe recomandarile membrilor comunitatii celiaci.ro! O gasiti aici.
Un articol scris de Maria (Autoarea a dorit sa ramana anonima).
Știți zgomotul ala pe care îl face o bormașină într-un perete și ce trepidații provoacă dacă pui mâna pe peretele care e găurit?! Probabil că da…Ei, așa am simțit eu în ultimii peste 3 ani. Niște dureri care începeau să sfredelească din stomac și până în rect, încât nu mai puteam sta pe scaun de durere. Tot ce mâncam se transforma în pietre în stomacul meu! Ajunsesem nu doar să mi se accentueze la maxim anemia care îmi scăzuse la 7 hemoglobina, ci și să am niște „mândrețuri” de hemoroizi de stadiul 3 din 4!
Erau momente în care eram obligată să fac interviuri și eram poftită să stau jos. Găseam tot felul de pretexte ca să nu mă așez pentru că, dacă o făceam, îmi curgeau lacrimi de durere. Și nu e deloc comod și elegant să tratezi de sus un intervievat, mai ales dacă e politician. La unii găseam înțelegere, fără să le dau multe explicații. Alții deveneau și mai ostili.
Nu vreau să vă ocup timpul, menționând oboseala cruntă provocată de anemie, oboseală de care nu am scăpat total nici acum. Nu vreau să mai menționez nici faptul că nenorocita de proteină numită gluten mi-a secătuit organismul de vitamine și minerale zeci de ani, de am ajuns să mi se demineralizeze oasele, să mi se carieze toți dinții dintr-o dată (probabil când organismul meu a început să cedeze în lupta împotriva glutenului) și nici despre faptul că nu mi-a apărut dermatita herpetiformă, ci doar niște coșuri care mi-au tot distrus pielea de pe față și scalpul de pe care am piedut mult păr. Dintr-o adevărată coamă de leu, am mai rămas doar cu o treime…
Nu știu să vă spun de câți ani sufăr de intoleranța la gluten, care a favorizat și instalarea celei la lactoză, dar știu că nu mai consum, în mod voluntar, gluten din 20 mai 2014.
Depistarea intolerantei la gluten s-a produs în mod miraculos. Dumnezeu s-a îndurat să-mi mai ofere o șansă la viață.
Să vă explic și cum. Pe la 30 de ani, acum am 34, nu mai aveam energie absolut deloc și am început să mă îngrijorez. Plecasem din presă, în care am lucrat mulți ani, pe politic, la cele mai bune cotidiene. Ma angajasem consilier la Camera Deputaților. În presă, din cauza programului supraîncărcat, nu aveam niciodată timp să mănânc, d-apăi să-mi mai fac griji că mă simt mereu balonată și constipată (la mine așa s-a manifestat) și că mă doare capul mereu.
Mâncam pe fugă, pe unde apucam niște plăcinte cu brânză sărată și unele dulci și cam asta era toată mâncarea mea pe zi…Țin minte că fusesem la un eveniment politic, lansarea canidaturii Elenei Băsescu la europarlamentare, și am făcut o relatare pentru ziarul Click! direct din stația de metrou Universitate, cu gura plină cu prima plăcintă și ultima pe ziua respectivă…Și așa se întâmpla zi de zi…
…hemoglobina mea îi făcea pe asistenți și doctori să șușotească: „Biata fată, e păcat de ea, dar, probabil că are cancer”
În fine, la 30 de ani, am început să îmi fac analize. Ieșeau perfecte, doar că hemoglobina mea îi făcea pe asistenți și doctori să șușotească de genul „Biata fată, e păcat de ea, dar, probabil că are cancer”. Am făcut multe colonoscopii și endoscopii la mulți specialiști și nimic…Și analize la institutul de hematologie. Și nimic! Mie intoleranțele mi-au afectat doar partea inferioară a aparatului digestiv, nu și pe cea superioară.
De disperare, am ajuns chiar la un profesor dr. de la Urgență, fost ministru al Sănătății, căruia i-am spus să mă opereze pentru că eu nu mă mai pot așeza din cauza hemoroizilor. Mi-a răspuns că dacă vreau intervenția cu celebrul stapler, mi-o face, dar pentru durerile de burtă pe care le acuzam, nu știe la ce organ să caute problema că nu se vede nimic. M-a externat de la Floreasca și a rămas să mă opereze după ce revenea, în țară, de la un congres la care participa la Moscova.
Pentru că îmi era foarte rău, m-am dus la un „discipol” de-al lui, la o clinică particulară. Dr. Bogdan B., pe care îl știam vag, mi-a spus, în urma unei consultații rectale, pe cât de dureroasă, pe atât de rușinoasă, că am probleme mari, dar el nu vrea să mă opereze. Omul spera la un miracol al unei creme. Și așa a fost. Crema respectivă a avut efect. Însă pe termen destul de scurt. Probabil nu consumam gluten în perioada aia.
Mă rugam constant la Dumnezeu și la Sfântul Nectarie să mă călăuzească să ajung la doctorul care să-mi spună ce am.
Deja nu mai suportam atitudinile mizerabile ale doctorilor care mă catalogau drept „ipohondră” pentru că nu aveam nimic, dar care își permiteau să stea în fața mea cu mâinile întinse după șpaga de rigoare.
Dar Sfântul Nectarie m-a ajutat! Într-o doară, m-a trimis mama la un doctor imunolog, care își plătise un interviu ca să-și facă reclamă în cel mai de succes săptămânal de la noi. Am așteptat două luni să ajung la „celebrul” doctor. Se lăuda că el vindecă tiroida Hashimoto, de care eu sufăr, printr-un regim pe bază de grâu. Când am ajuns la el, mi-a zis doar de ce era în stare: „Fă-ți analizele de intoleranță la gluten să nu care cumva să dea greș tratamentul meu!” Și pentru atâta lucru mi-a luat o căruță de bani.
Știam foarte vag ce e glutenul. Dar am făcut analiza. Și a fost confirmat dezastrul intoleranței. De supărare, am pierdut buletinul de analize, chiar în ziua aia. De ce îl numesc dezastru? Pentru că am crescut într-o familie din sudul țării, cu mult pământ și care cultiva grâu din generație în generație. La noi toate se învârt în jurul grâului, mai ales că avem o bucătărie cu multe accente turcești, moștenită de la unii străbuni….
Mi-am dat seama că Dumnezeu îmi mai oferise o șansă la viață!
Și dacă la început a fost dezastru, apoi l-am transformat rapid în binecuvântare. Mi-am dat seama că Dumnezeu îmi mai oferise o șansă la viață! Și îmi mai pusese la îndemână varianta de a mânca fructe și legume, nu doar prăjituri și plăcinte, pe care le devoram de când devenisem vegetariană, respectiv în urmă cu peste 20 de ani….
Țineam regim fără gluten, dar nu îmi era bine. Pe lângă faptul că mâncam accidental produse care conțineau și gluten, care nu era și nu e menționat pe etichete din răutatea și paranoia producătorilor de a nu le fi furate rețetele, mai era și problema lactozei de care nu știam.
Din nou mi-am făcut programare la acel “celebru” doctor. Am așteptat iar două luni să mă consulte. Pentru o nouă căruță de bani, mi-a spus din ușă că intoleranța la gluten e, de cele mai multe ori, asociată cu cea la lactoză. Ei, și acum am suferit cumplit! Dacă nu mi-a fost prea greu să renunț la pâine, care și așa nu-mi plăcea, să nu mai consum lactate era ca și cum rămâneam fără mâini!
M-a motivat insa faptul că fără lactoză și gluten nu-mi mai apăreau coșuri pe față, nu mă mai lua amețeala de oboseală și nici nu-mi mai cădea atât de mult păr. Dar după produsele lactate integrale recunosc că sufăr cumplit! Nu-mi plac cele fără lactoză. Și, din cauza tiroidei Hashimoto probabil am dezvoltat deja și alte alergii la substanțele cu potențial alergen. Admit că mi-e teamă să mai fac investigații și silă să mai merg la doctori.
Da, glutenul care mi-a demineralizat aripa iliacă pe partea dreaptă, a avut “grijă” să mă facă să nu mă mai mișc din pat timp de o săptămână, fiind înțepenită de mijloc.
În toamna asta, pe lângă toată simptomatologia pe care v-am descris-o, am avut parte de ceva nou și groaznic. Din cauză că mi-am vândut casa și am făcut și mult efort fizic și am ajuns să mănânc, când îmi mai aduceam aminte, cartofi prăjiți gata făcuți și contaminați de la Mega, m-am trezit paralizată! Da, glutenul care mi-a demineralizat aripa iliacă pe partea dreaptă, a avut “grijă” să mă facă să nu mă mai mișc din pat timp de o săptămână, fiind înțepenită de mijloc.
Când am realizat ce se întâmplă cu mine și după ce m-am făcut bine, am fugit la cel mai bun spital. Nu existau specialiști pe problema intoleranțelor, dar am întâlnit oameni extrem de înțelegători. Mi-au făcut multe investigații. Știți și voi că, atunci când nu consumi deloc, ești normal și nici analizele de sânge nu arată că suferi de intoleranțe…
Cel mai greu îmi este că nu pot consuma nimic în oraș, în restaurante, și nu le pot povesti celorlalți despre problema mea. Cândva, am făcut-o și mă tratau ca pe un lepros. Mamei mele i-a luat doi ani să înțeleagă că, prin contaminare, doar o microparticulă mă omoară încet, dar sigur…Tata și acum mă invită să mănânc covrigi și/sau brânză, deci nu vrea să accepte…
Așa că am trecut singură prin calvar la începuturile lui. Nu mi-a fost chiar atât de greu pentru că am o serie de drame mult mai mari la activ…Doar că necunoscutul din ceea ce consum sau chiar contaminarea mă chinuiesc, în continuare, teribil atât fizic cât și psihic.Când nu mă contaminez accidental, mi se usucă pielea, dar nu-mi mai cade părul, nici nu se mai îngrașă și nici nu mă mai deranjează constipația.
În altă ordine de idei, să nu credeți că am stat cu mâinile în sân în privința acordării de sprijin celor cu celiachie. Însă, nu sunt bani pentru noi… Fostului ministru al Sănătății i-am cerut să testeze bebelușii de intoleranță la gluten printr-un program național. A empatizat cu mine, m-a înțeles, însă, deși știam, mi-a mai explicat iar că nu toată lumea dezvoltă problema asta și nici bugetul nu e deloc bogat…Sper să nu ajungeți niciodată în situații critice, adică să faceți crize.
Așadar vă doresc multă sănătate și multă încredere în tăria cu care ne înzestrează Dumnezeu să trecem prin încercările astea! Suntem puternici pentru că altfel nu am avea parte de așa ceva! Sărbători fericite fără gluten!