Asa cum v-am obisnuit pana acum, o sa va impartsesc din experienta personala si o sa va arat cu ce simptome si “diagnostice” m-am confruntat din copilarie si pana in momentul in care am pus cap la cap totul si am constientizat care era cu adevarat problema mea: intoleranta la gluten. Va voi expune atat simptomele cu care m-am confruntat eu, cat si cum difera simptomele celiachiei in functie de varsta, dintr-o perspectiva generala.
Cum s-au manifestat simptomele celiachiei in cazul meu
Inca de mica eram un copil care se confrunta cu diferite alergii. Eram alergica la medicamente ce contineau sulfamide. Mama trebuia sa fie mereu atenta si sa anunte medicul despre aceasta sensibilitate a mea. O alta ciudatenie a mea era ca ma umpleam de pete rosii pe corp si aveam mancarimi atunci cand mergeam la bunici la tara si beam apa din fantana. Asta era explicatia medicilor, dar acum nu mai sunt asa sigura ca apa era cauza.
In adolescenta, in jurul varstei de 16 ani, m-am confruntat cu dureri cumplite de oase si articulatii. Mi se umflau articulatiile mainilor, gleznele, nu puteam sta in picioare prea mult timp si imi apareau tot felul de “galme” (a se citi “umflaturi”) la umar sau la mana. Dupa doua saptamani de internare in spital, medicii inca bajbaiau in a-mi pune diagnosticul.
Totul a culminat cu momentul in care au vrut sa-mi faca biopsie la “galme”; atunci mi-am sunat mama si i-am spus: “Mama vino si scoate-ma din spital! Astia vor sa faca experiente pe mine!” . Pana si un copil ca mine isi dadea seama ca medicii nu stiau ce diagnostic sa-mi puna. In final au scris pe foaia de externare “poliartrita reumatoida atipica”.
Cel mai mult imi place cuvantul “atipic”… Cateva din simptomele avute semanau cu cele ale poliartritei reumatoide, dar erau si cateva pe care nu le aveam. Bineinteles ca nu am avut aceasta boala cumplita, dar asta am aflat asta mult mai tarziu cand mi-am facut testul ANA. Acest test este considerat cea mai buna modalitate de screening pentru bolile reumatice si mi-a iesit negativ.
Din copilarie si pana la varsta maturitatii am continuat sa am frecvent episoade diareice insotite de balonare si dureri abdominale. Cel mai suparator simptom a fost, insa, oboseala permanenta si slabiciunea din maini si picioare, simptom ce a aparut la varsta de 39 de ani, Explicatia acestui simptom am aflat-o recent de la un doctor “atipic”, adica diferit de ceilalti prin faptul ca a avut rabdare sa ma asculte si a pus cap la cap informatiile pe care i le-am dat despre mine.
Acesta mi-a spus ca, din cauza suferintei indelungate a intestinului, nu am putut asimila din mancare mineralele si vitaminele necesare bunei functionari a organismului. La aceasta varsta am fost diagnosticata corect ca suferind de tiroidita autoimuna.
In concluzie, corpul nostru ne atentioneaza in felul lui, diferit de la o persona la alta, atunci cand ceva ii face rau. Nici un simptom nu trebuie ignorat. Daca nu va multumeste explicatia unui medic, cautati si o a doua opinie. Simptomele celiachiei difera pe parcursul vietii noastre si se pot agrava in timp daca le tratam cu indiferenta.
Cum difera simptomele celiachiei in functie de varsta – general:
Simptomele celiachiei la copii:
- diaree cronica si/sau constimatie
- scadere in greutate
- flatulenta si crampe
- scaune deschise la culoare si foarte urat mirositoare
- iritabilitate si oboseala
- probleme ale smaltului dentar
- inaltime redusa
- balonare si dureri abdominale
Simptomele celiachiei la adolescenti:
- adesea nu au simptome
- anemie feripriva
- diaree
- balonare si dureri abdominale
- inaltime redusa
- ciclu menstrual neregulat, in cazul fetelor
- artrita juvenila cronica
- epilepsie
- dureri de cap
Simptomele celiachiei la adulti:
- diaree
- balonare si dureri abdominale
- sindromul colonului iritabil
- flatulenta
- scadere in greutate
- deficiente de vitamine si minerale
- dureri de oase si articulatii
- depresie si anxietate
- ciclu neregulat, in cazul femeilor
- infertilitate sau avorturi spontane recurente
- afte
- dermatita herpetiforma
Ce parere aveti? Le-am cam avut pe toate, nu-i asa? Voi va confruntati cu astfel de simptome? Va sfatuiesc sa va faceti si testul online de intoleranta la gluten, iar daca procentul de risc este crescut, va recomand sa va faceti analizele pentru depistarea celiachiei. Cu cat depistati boala mai devreme, cu atat va vindecati mai repede.
Sfat: Ori de cate ori cineva are o problema medicala cronica (precum unele din cele mentionate mai sus) pentru care nu exista o explicatie, testarea pentru boala celiaca ar trebui sa fie luata in considerare.
Sursa foto: pexels.com
Comentarii 4
Buna ziua ! Cum depistez celiachia daca nu mananc de trei ani gluten ?
Author
Puteti incerca cu testul genetic, insa tot biopsia este concludenta, iar daca nu mancati gluten de atat timp intestinul va arata oricum sanatos. Va trebui introdus glutenul in alimentatie. Mai multe detalii va poate oferi medicul gastroenterolog. Va recomand sa discutati si cu Dr. Lidia Cremer in grupul nostru de pe Facebook.
O să încerc alimentație fara gluten, mulțumesc pentru sfaturi
Sunt celiacă