Legatura dintre tiroidita autoimuna si boala celiaca

Legatura dintre tiroidita autoimuna si boala celiaca

Ce legatura exista intre tiroidita autoimuna si boala celiaca? La prima vedere constatam ca ambele afectiuni sunt autoimune. Dar poate fi mai mult de atat? Este posibil ca una dintre ele, si anume boala celiaca, sa influenteze aparitia celeilalte, tiroidita Hashimoto?

banner-magazin-celiaci

In primul rand, iata cateva informatii despre tiroidita autoimuna si cum se manifesta aceasta.

Tiroidita autoimuna | Cauze

  • Factori genetici
  • Hormoni
  • Excesul de iod
  • Vaccinare excesiva
  • Intoleranta la gluten

Tiroidita autoimuna | Simptome

  • oboseala cronica
  • stari depresive
  • crestere in greutate
  • rezistenta scazuta la frig, frisoane
  • par uscat
  • constipatie
  • piele uscata
  • crampe musculare
  • nivel ridicat al colesterolului in sange
  • probleme de memorie si concentarre
  • umflarea gatului (gusa) si rigiditate
  • infertilitate
  • ciclu menstrual neregulat

Eliminarea glutenului si reducerea simptomelor asociate bolilor tiroidei

Tiroidita autoimuna | Diagnostic

Pentru depistarea tiroiditei autoimune se testeaza nivelurile plasmatice ale hormonilor tiroidieni (T3, T4, freeT4) si ale autoanticorpilor specifici (ATPO, ATG).

Tiroidita autoimuna | Tratament

Pentru tratarea tiroiditei autoimune se folosesc medicamente pe baza de hormoni tiroidieni, dar si terapii alternative care pot sustine functia tiroidiana. Alimentatia fara gluten, joaca si ea un rol extrem de important.

Ce stim despre bolile autoimune?

Studiile medicale arata ca daca ai o boala autoimuna cu siguranta in timp iti va fi declansata si o alta boala autoimuna. Mulți dintre cei care suferă de Hashimoto, de exemplu, nu sunt conștienți de faptul ca pot avea probleme cauzate de consumul de gluten. Ce este mai rau este ca in Romania putini medici fac legatura dintre cele doua afectiuni.

Studiile efectuate de specialistii americani arata ca  ca o medie de 4,1% dintre adulții cu tiroidita Hashimoto au boala celiaca, si 7,8% dintre copiii cu tiroidita Hashimoto au boala  celiaca. Autorii studiului concluzioneaza ca este imperios necesar screening-ul pentru boala celiaca la pacientii cu tiroidita Hashimoto sau alte afectiuni ale tiroidei. Ei avertizeaza ca boala celiaca nediagnosticata si netratata poate afecta sistemul imunitar intr-un mod inca necunoscut care declanseaza o cascada de alte tulburari.

Tiroidita autoimuna (Hashimoto) se diagnosticheaza relativ usor pe baza unor analize specifice de sange si eventual a unei ecografii a glandei tiroide. Adevaratele probleme apar atunci cand, urmand corect tratamentul pentru tiroidita, simptomele nu dispar si ma refer in primul rand la starea de oboseala accentuata.

Specialistii din domeniu cred ca intestinul subtire este punctul de la care trebuie plecat atunci cand se cauta cauza pentru toate tipurile de boli autoimune. Afectarea intestinului subtire are consecinte majore asupra sistemului imunitar, endocrin, nervos și a creierului. Acest aspect nu trebuie neglijat deoarece poate conduce la tot felul de complicatii medicale. Acestea includ incapacitatea de a absorbi hormonii tiroidieni, ca si deficiențe majore în vitamine și minerale importante (iod, fier, seleniu, magneziu, si vitamine precum B si D).

O alta legatura importanta intre hipotiroidia autoimuna Hashimoto si boala celiaca este cea genetica. Ca si in cazul altor boli inflamatorii autoimune, in patogenia bolii celiace sunt implicati factori genetici (prezenta anumitor antigene HLA), incarcarea cu gluten a organismului, precum si alti factori insuficient caracterizati care favorizeaza aparitia manifestarilor la unele persoane cu predispozitie genetica. Susceptibilitatea fata de boala celiaca este conferita de anumite alele HLA de clasa a 2-a din regiunea HLA-DQ (alela DQ2). Mutațiile sau defectele de HLA au fost legate si de aparitia altor boli autoimune.

intolerantele alimentare si bolile tiroidei

Dar care dintre afectiuni apare prima?

Declansarea procesului autoimun prin care sistemul imunitar ataca celulele propriului organism nu este intamplatoare. O cauza este predispozitia genetica, mentionata mai sus, dar si expunerea la antigeni (substante de origine endogena sau exogena care, odata ajunse in organism, nu sunt recunoscute de acesta si care determina aparitia unui raspuns imun, ce vizeaza neutralizarea si eliminarea lor). Putem spune ca, de cele mai multe ori, boala celiaca apare prima. Totusi, ea este diagnosticata mult prea tarziu, de regula cand apar si alte boli autoimune ce nu se mai pot vindeca si cu care traim tot restul vietii.

In cazul hipotiroidiei autoimune Hashimoto exista, insa, o speranta. Boala Hashimoto nu este considerata vindecabila. In randul pacientilor care sufera de boli autoimune exista un subgrup la care tiroida este afectata din cauza sensibilitatii la gluten. In cazul lor, functiile tiroidiene pot reveni la normal prin eliminarea glutenului, nemaifiind necesara administrarea de medicamente.

Ce trebuie sa stim despre bolile autoimune in general si despre Tiroidita Hashimoto in particular? Concluzii.

  • Orice boala autoimuna este in stransa legatura cu o afectiune digestiva si ma refer atat la boala celiaca cat si la sindromul intestinului permeabil. Sindromul intestinului permeabil este o afectiune a intestinului din cauza careia particulele alimentare, microbii si toxinele nedigerate trec din intestin in sange. Aceste particule sunt percepute de organismul omenesc ca fiind straine  activand astfel sistemul imunitar fapt ce duce la o crestere uriasa a inflamatiei.
  • O dieta slaba calitativ, stresul cronic, suprasolicitarea toxica si dezechilibrul bacterian sunt cateva cauze care duc la dezechilibre ale sistemului digestiv si implicit a celui imunitar.
  • Infectiile nedetectate cu bacterii precum E.coli, micoplasma, virusi si alte toxine pot contribui la dezvoltarea autoimunitatii. Infectiile cronice cauzeaza un dezechilibru al sistemului imunitar facandu-l disfunctional si astfel acesta nu mai poate lupta eficient impotriva organismelor invadatoare si de cele mai multe ori ataca organele propriului organism.
  • Pentru a trata, a preveni si a inversa o boala autoimuna va trebui sa echilibrati sistemul imunitar. Daca este tratata si se respecta o dieta adecvata este posibil ca tiroidita Hashimoto sa fie oprita din evolutie si sa se protejeze tiroida de alte daune. Astfel pacientul este ferit de consecintele distrugatoare ale acestei afectiuni.
  • Cauzele bolilor autoimune difera de la o persoana la alta si de aceea este important sa se identifice mai intai cauza pentru ca tratamentul sa dea rezultatele dorite.
  • Daca intoleranta la gluten este cauza aparitiei tiroiditei atunci dieta voastra trebuie sa fie 100% fara gluten. Orice aliment pe care-l consumati si care este contaminat cu gluten va da inapoi cu cel putin 6 luni deoarece procesul de vindecare a intestinului va fi oprit. Vindecarea intestinului este esentiala pentru vindecarea voastra. La urma urmei, 80% din sistemul imunitar se afla in intestin.
  • Fiecare celula din organismul omenesc are receptori pentru hormonul tiroidian. Hormonii produsi de tiroida sunt responsabili de functionarea optima a organismului. Hormonii tiroidieni actioneaza direct asupra creierului, sistemului cardiovascular, metabolismului osos, metabolismului celulelor rosii din sange, vezicii biliare si functiei hepatice, metabolismului glucozei, metabolismului lipidic si colesterolului, metabolismului proteic si reglajului temperaturii corporale.
  • Deoarece bolile autoimune afecteaza diferite parti ale corpului iar simptomele nu se manifesta permanent este destul de greu pentru medici sa puna un diagnostic corect. Nu este neobisnuit ca cineva care sufera de o boala autoimuna sa primeasca mai intai un alt diagnostic sau sa i se spuna ca simptomele sale sunt cauzate doar de stres.
  • Mercurul, plumbul, cadmiul, aluminiul si nichelul si alte metale grele care, din nefericire se gasesc in multe alimente (de exemplu in pestele oceanic) pot provoca autoimunitate. Aceste toxine metalice modifica structura chimica a ADN nostru. Studiile au aratat ca metalele precum mercurul, cadmiul si plumbul au fost asociate cu dezvoltarea bolilor autoimune cum ar fi  sclerodermia, lupusul, hepatita autoimuna, scleroza multipla, tiroidita Hashimoto, boala Graves, artrita reumatoida, anemia pernicioasa, sindromul de oboseala cronica, fibromialgia si diabetul de tip 2.
  • Simptomele bolilor autoimune sunt uneori confundate cu reactii alergice. Desi exista dovezi ca alergiile pot declansa boli autoimune, cele doua afectiuni sunt total diferite.

Daca va confruntati cu probleme cronice de sanatate un sfat potrivit ar fi sa cautati un medic nutritionist, osteopat, sau un medic specialist in terapia nutritionala, care va poate ajuta sa va recuperati starea de sanatatete. Este dovedit prin studii medicale ca ca multe boli pot fi evitate sau inversate cu o alimentatie corecta, detoxifiere si sprijin.

Iata cum iti poate afecta glutenul tiroida

Sfaturi de imbunatatire a dietei

Cresteti nivelul de:

  1. Glutation– Mancati legume bogate in sulf, cum ar fi ceapa, varza si broccoli pentru ca ajuta la producerea de glutation in mod natural.
  2. Vitamina A: aceasta este esentiala pentru intarirea sistemului imunitar, iar o deficienta de vitamina A a fost, de asemenea, legata de aparitia bolilor autoimune. Carotenul, un precursor al vitaminei A, se gaseste in cartofii dulci si morcovi.
  3. Vitamina D: este importanta deoarece este necesara in multe procese metabolice din corp. Icrele, pestele (somon, ton, macrou) , ciupercile, contin cantitati insemnate de vitamina D.
  4. Fierul– Anemia cu deficit de fier este legata de multe boli autoimune. Fierul este absorbit in intestine, insa daca intestinul este afectat atunci absorbtia acestuia este redusa. Odata ce intestinul este vindecat iar echilibrul microbiomului este restabilit atunci alimentele bogate in fier cum ar fi spanacul, dovleceii, fasolea neagra, fisticul, stafidele, lintea, tofu sau quinoa pot fi eficiente.  Quinoa este cunoscuta ca fiind o pseudocereala ce nu contine gluten si care este bogata in vitamine si minerale.
  5. Micronutrienti: Deficientele micronutrientilor, cum ar fi seleniul, magneziul si zincul – sunt asociate cu mai multe boli autoimune. Aceasta se datoreaza in principal inflamatiei cronice, care scade absorbtia acestor substante nutritive vitale. Micronutrientii  sunt necesari pentru producerea si conversia sanatoasa a hormonului tiroidian. Aceste elemente nutritive se gasesc in semintele de floarea soarelui, stridii si ton.

Referinte:

  • Wang MD and Achkar JP. Gene-environment interactions in inflammatory bowel disease pathogenesis. Curr Opin Gastroenterol. 2015. 31(4):277-82.

Comentarii 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *