bauturi fara gluten

Bauturi fara gluten – alcoolice si nealcoolice | Ce trebuie sa stim despre ele

Cand ai fost diagnosticat cu boala celiaca, in primul rand te gandesti la ce alimente poti manca. Cercetezi, te informezi, iti faci o lista cu alimentele fara gluten pe care le gasesti in supermarket. Dar cum ramane cu bauturile? Pot contine gluten? Da! Trebuie sa fii constient ca si bauturile pe care le cumperi pot contine gluten si sa verifici intotdeauna ingredientele pentru a te asigura ca acestea sunt fara gluten. Mai jos veti gasi cateva informatii utile despre bauturile consumate cel mai frecvent si poti afla ce bauturi fara gluten poti consuma linistit.

banner-magazin-celiaci

Bauturi fara gluten

Cafeaua.

Afla mai multe detalii despre reactivitatea incrucisata. De ce cafeaua, ciocolata si branza iti fac rau? 

Cafeaua nu este intotdeauna fara gluten si trebuie sa va ganditi bine inainte de a bea o ceasca de cafea. In primul rand, dozele mari de cafeina din cafea pot  duce la  simptome similare unei expuneri la gluten, insa  este greu de spus daca cafeaua pe care o bei contine gluten sau daca este vorba doar de o sensibilitate la cofeina.

In al doilea rand, cafeaua provine din multe surse si este vanduta in mai multe forme diferite. Este posibil ca boabele de cafea utilizate pentru prepararea  acestora sa fi fost prelucrate intr-o instalatie folosita si la procesarea altor produse care contin gluten.

Un alt argument care v-ar putea determina sa reduceti cantitatea de cafea bauta zilnic sau poate chiar sa renuntati la cafea ar fi acela ca aceasta bautura mentine procesul inflamator din organism, incetinind vindecarea intestinului subtire in cazul celiacilor.

reactivitatea-incrucisata

Laptele, iaurtul (de baut), sana sau chefirul.

Desi nu contin in mod natural gluten, contin o proteina asemanatoare acestuia, proteina numita cazeina. Cazeina, din pacate, poate produce si mentine in organismul  uman un proces inflamator. Pentru persoanele care au deja boala celiaca, efectul inflamator poate fi chiar mai rau decat la celelalte persoane.

intoleranta la lactoza

Sucurile naturale de fructe.

Aceste sucuri nu contin gluten, prin urmare, sucul de fructe este 100% fara gluten, dar nu acelasi lucru putem spune despre bauturile carbogazoase aromate.

 Bauturile energizante.

Bauturile energizante cu adaos de vitamine si de substante nutritive, dar care contin cantitati uriase de zahar si cu mai multa cofeina decat o ceasca de espresso triplu, sunt totusi considerate sigure pentru persoanele ce sufera de boala celiaca sau sensibilitate la gluten.

Berea.

Berea este o bautura alcoolica care  contine gluten deoarece are ca si ingredient maltul, obtinut din boabe de cereale (mai ales de orz) incoltite, uscate si macinate. Berea poate fi produsa si din cereale, cum ar fi mei, orez, sorg, hrisca și porumb, cereale care nu contin gluten, iar in acest caz nu declanseaza un raspuns autoimun la persoanele cu boala celiaca.

Unii producatori de bere declara ca berea nu prezinta nici un pericol daca aceasta are continut redus de gluten (sub 20 ppm). In cele mai multe tari, acest continut redus de gluten face ca berea sa fie clasificata din punct de vedere tehnic drept bere fara gluten.

Vinul.

Toate vinurile, inclusiv coniacul, sampania, vinul de Porto si vermutul sunt sigure pentru celiaci. Vinul este in mod natural fara gluten, dar faptul ca unii viticultori, in special in zonele rurale, folosesc pasta din faina de grau pentru a sigila butoaiele, i-a facut pe multi sa taie vinul  din dieta lor, ca masura de precautie. Vinurile produse la scara industriala  sunt tinute in rezervoare de inox, la temperatura controlata de sisteme de automatizare performante, asa ca nu pot fi contaminate.

Cidrul.

Cidrul este o bautura slab alcoolica (in medie 3 – 8%), obținuta prin fermentarea fructelor, mai ales a merelor sau a perelor, dar si a gutuilor la o temperatura de 4 – 16° Celsius.  Bauturile obtinute prin fermentarea fructelor sunt de obicei sigure pentru celiaci, cu exceptia  cazului in care producatorul adauga orz pentru enzime. Cititi etichetele cu foarte mare atentie inainte de a consuma aceste bauturi!

Alcoolul distilat (Vodka, Gin, Rom, Tequila).

Atat timp cat acestea sunt fara arome artificiale, sunt sigure. Este cunoscut faptul ca unele dintre ele sunt facute cu grau, dar  procesul de distilare elimina glutenul. Daca vrei sa fii foarte atent cu vodka, exista o multime de sortimente fabricate din porumb, struguri sau cartofi.

Bauturile alcoolice, in general, produc si mentin inflamatia in organism de aceea se recomanda, in cazul pacientilor cu boala celiaca, consumul cu moderatie al alcoolului.

Sursa foto

Comentarii 3

    1. si eu sunt la inceput si problema cea mai grea pleaca de la obisnuinta ,fiind obisnuit cu un anumit stil de alimentatie e greu acuma sa iei fiecare produs pe care il cumperi sa citesti compozitia lui ,dar stii cum e ca si magarul tiganului pe cand s-a invatat fara mancare a murit.

  1. Buna, problema mea e contaminare si mancatul la prieteni si restaurante. In Italia sunt pregatiti, sau daca nu sunt intelegatori si constienti si iti pregatesc comanda cu atentie. Intrebarea e: pot avea incredere si in Romania?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *