Vaccinul pentru celiachie

Test nou pentru persoanele care au inceput dieta fara gluten inaintea testarii pentru boala celiaca

Asa cum exista in cazul diabeticilor un test de masurare a glicemiei provocata care stabileste daca pacientii care au valori ale glicemiei la limita sufera intr-adevar de diabet se pare ca si in cazul bolii celiace exista unul asemanator.  Astfel cercetatorii au pus bazele unui test de sange care sa determine cu exactitate daca, la un pacient, care sufera de intoleranta la gluten, au aparut semne de deteriorare a intestinului specific bolii celiace. Pentru acest test, insa, pacientul trebuie sa consume gluten, chiar daca la momentul testarii acesta se afla deja pe o dieta fara gluten.

banner-magazin-celiaci

Ce se intampla atunci cand o persoana care sufera de intoleranta la gluten se expune la gluten? 

Conform acestui test special, este suficienta o singura expunere la gluten pentru a produce o modificare a nivelurilor citokinelor din sange in cazul acelor persoane care au boala celiaca si care sunt pe o dieta fara gluten, potrivit datelor prezentate de cercetatori.

Un test de sange care poate detecta cele mai timpurii efecte ale glutenului ar putea insemna ca cei care se afla deja la dieta fara gluten ar trebui sa manance gluten o singura data pentru a fi testati cu exactitate pentru boala celiaca. Scopul unui astfel de test este acela de a putea accelera cautarea unui tratament nou pentru boala celiaca. In acest mod, cercetatorii pot sa determine intr-un mod rapid daca medicamentele pe care le studiaza pot preveni declansarea raspunsului la gluten.

In acest moment, pentru a determina cu exactitate diagnosticul de boala celiaca pacientii trec printr-o provocare tipica la gluten care presupune consumul de alimente cu gluten timp de de 6 saptamani, dar in acest caz expunerea la gluten intentionata pe un interval de timp atat de lung ar putea creste riscul de aparitie a leziunilor intestinale.

 Ce ar trebui sa stim despre testele la care cercetatori lucreaza in prezent? Pe ce se bazeaza acestea?

Studiile(1) efectuate pana in prezent demonstreaza ca in cazul pacientilor cu boala celiaca cresterea nivelului citokinelor este semnificativa. Acestia au avut o crestere  de zece ori a citokinelor dupa o provocare cu gluten, spre deosebire de acele persoane care sunt doar sensibile la gluten. Studiul a aratat ca nivelul citokinelor a crescut intr-un interval cuprins intre 2 si 8 ore de la expunere.

In primul rand a fost observata cresterea nivelului de citokina numita interleukina (IL) -2, care este eliberata de celulele T activate. Aceasta citokina este prima care a inceput sa fie produsa si a carei valori au inceput sa creasca de la momentul in care au fost consumate alimentele ce contineau gluten.

Stim ca atunci cand aceste persoane sunt expuse la gluten, sunt eliberate citokine si ele sunt acelea care in timp pot determina aparitia distrugerilor la nivelul intestinului subtire. Exista mai multe metode de masurare a citokinelor.

Exista si situatii particulare in care pacientii nu au simptome sau leziunile nu sunt prezente la efectuarea biopsiei. In momentul de fata nu exista un test specific pentru sensibilitatea la gluten, deoarece nu a fost gasit inca un bio-marker pentru  aceasta afectiune.

In consecinta, diagnosticul de sensibilitate la gluten se stabileste prin metoda excluderii. In cazul persoanelor care au adoptat deja dieta fara gluten, exista acel test care necesita cel putin cateva saptamani de consum de gluten pentru ca rezultatele obtinute sa fie corecte. Acesti pacienti, insa au observat deja ca dieta fara gluten da rezultate si de cele mai multe ori sunt reticenti la acest mod de testare, temandu-se ca simptomele sa nu manifeste din nou.

Pe de alta parte acestia considera ca ca un diagnostic oficial nu are importanta deoarece dieta fara gluten este singurul tratament pentru ambele afectiuni. Oamenii de stiinta ii contrazic si sustin ca lucrurile trebuie privite intr-un mod diferit in cazul celor doua afectiuni.

Sensibilitatea-la-gluten-non-celiaca

De ce este importanta obtinerea unui diagnostic corect?

Obtinerea diagnosticului corect este importanta deoarece in cazul sensibilitatii la gluten nu este obligatorie respectarea dietei fara gluten pe parcursul intregii vieti. In opozitie cu sensibilitatea la gluten, boala celiaca impune un regim alimentar strict toata viata.

Statisticile arata ca exista un procent destul de mare de persoane care traiesc cu boala celiaca si nu au cunostinta de existenta ei, aceasta ramanand nediagnosticata. In schimb ei se pot confrunta cu alte simptome ce pot fi corelate cu aceasta boala. Acest fapt i-a determinat pe oamenii de stiinta sa cerceteze si sa obtina un test rapid si  care sa nu necesite un consum indelungat de alimente cu gluten si care sa poata fi folosit la scara larga. Se pare ca pana la sfarsitul anului 2018 acest obiectiv va fi atins.

De ce este necesar un  test rapid?

Cercetatorii care studiaza boala celiaca au nevoie de o modalitate de a masura cat de eficient este orice potential tratament. In prezent studiile urmaresc dezvoltarea unui test bazat pe observatiile legate de nivelurile de citokine. Acest lucru ar putea fi un instrument util in studiile clinice, deoarece nu ar mai avea nevoie de o biopsie pentru a determina eficienta unui tratament. Studiul citokinelor ar putea duce la un „test rapid” pentru a evalua raspunsul la tratament al participantilor la studiu in cazul bolii celiace. Utilizarea mai larga a testului in studiile clinice presupune insa parcurgerea mai multor etape.

Exista si alte studii asociate insa cu gena cel mai frecvent legata de aceasta boala si anume gena HLA-DQ2.5.  Se pare ca aceasta gena este prezenta la peste  90% dintre pacientii cu boala celiaca din Statele Unite.  Acest studiu vizeaza  celulele T care reactioneaza la gluten si urmareste sa opreasca raspunsul la gluten al sistemului imunitar in cazul acelor persoane cu predispozitie genetica la boala celiaca. Pe de alta parte, se urmareste si lansarea unui vaccin care sa elimine necesitatea mentinerii dietei tot restul vietii. Studiul a aratat ca administrarea vaccinului de doua ori pe saptamana in decurs de opt saptamani face ca instalarea leziunilor intestinale sa fie eliminate si mai mult decat atat in cazul pacientilor participanti la studiu testele de sange au aratat ca raspunsul imun la peptidele din gluten au devenit negative la aproape toti pacientii.

Cercetarile si rezultatele obtinute sunt incurajatoare, iar oamenii de stiinta sunt optimisti in ceea ce priveste obtinterea unui astfel de test si mai ales folosirea acestuia la scara larga.

Referinte:

  1. 1. https://www.beyondceliac.org/research-news/View-Research-News/1394/postid–91412/

Comentarii 1

  1. Vreau recete de mincare fara gluten si lactoza va rog mult trebuie sa am grija de o doamna care sufera de asa boala va multumesc anticipat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *