Cum am aflat ca am boala celiaca la 37 de ani, dupa zeci de ani de chin din cauza glutenului!

Seria de povesti de viata, fara gluten, continua cu povestea lui Vio despre procesul de diagnosticare a intolerantei la gluten. Scopul acestor povesti despre depistarea bolii celiace este de a va arata cu ce simptome si greutati se confrunta celiacii in demersul lor de diagnosticare. In cazul in care prezentati simptome similare, aceste articole ar trebui sa va ridice un semn de intrebare si sa va indrume sa va faceti analizele pentru depistarea celiachiei cat mai rapid! Astfel, puteti trece mai usor prin acest proces.

Daca si voi doriti sa va spuneti povestea in cadrul acestei campanii de informare, va rugam sa cititi acest articol.

P.S. Va invit sa va alaturati grupului Celiaci.ro, aici. 

Un articol scris de Vio.

Inca dn copilarie am avut probleme de sanatate, fara ca cineva sa reuseasca, insa, sa inteleaga ce mi se intampla.

In primele luni de viata sufeream de niste crize urate de tip asmatic, ma sufocam frecvent, chiar si in somn, doar Prednisonul m-a ajutat sa scap de ele.

In jurul varstei de 9 ani au aparut niste dureri cumplite de cap si de genunchi. In timpul zilei luam Algocalmin pentru durerile de cap, iar noaptea ma trezeam sa imi pun unguente antiinflamatoare la genunchiul stang (doar acest genunchi ma durea ingrozitor). Toata copilaria am urmat tratamente cu diverse antibiotice pentru ca pe fondul sistemului imunitar slabit faceam frecvent si amigdalite pultacee cu febra mare si dureri.

Crescand, problemele au devenit si mai serioase, au aparut crampele musculare nocturne, durerile articulare generalizzate, dureri si arsuri de stomac, constipatie si mase fecale lucioase, stari de greata, tensiune arteriala scazuta.

Sideremia(fierul din sange), hemoglobina sub limite normale, deficit continuu de calciu si magneziu, transaminaze uneori marite, alergii, blefaro-conjunctivite, stari de anxietate, oboseala permanenta.

Si astfel au trecut anii cu oboseala continua, stare de rau generala, infectii virale frecvente pana la varsta de 19 ani, cand ajunsesem extrem de anemica si am fost internata in spital unde hematologul mi-a facut punctie sternala in vederea efectuarii biopsiei osoase, existand suspiciunea multor boli, inclusa fiind si leucemia.

Trecand peste aspectul dramatic al acestei experiente, a fost vorba, din fericire, doar despre o grava anemie feripriva. Au urmat ani de tratament cu fier pe cale orala pe care il suportam mai greu pentru ca imi dadea stari de greata, dureri de stomac si pe cale intramusculara, dureros si care mi-a cauzat multi noduli de tesut necrozat. Apoi alti ani cu aceleasi probleme la care s-a mai adaugat si o grava pielonefrita acuta la rinichiul stang.

Apoi, au aparut aftele bucale cu febra mare (40 de grade), dureri de gat atata de mari incat nu mai puteam inghiti saliva, dureri de cap  si stare generala  de rau. Atunci, am consultat un specialist O.R.L, care intr-adevar a fost primul medic care mi-a sugerat ca aftele ar putea fi  datorate unei boli autoimune, dar de celiachie nu a pomenit. Eu,desi eram asistenta medicala nu auzisem inca de aceasta boala, deci ramasese sa tratez doar aftele, facand injectii cu Diprophos intramuscular si desigur,antibiotic si antifungic.

Ajunsesem insa nici sa nu ma mai plang, cei din jur imi spuneau ca devenisem prea sensibila, sa fiu pozitiva, anemia nu e ceva grav si se trateaza. Doar ca eu simteam ca mi-era tot mai greu, faceam eforturi tot mai mari chiar si pentru activitatile banale si nici eu nu mai stiam cum sa “ma explic”, ma simteam neinteleasa…asa ca am preferat sa tin totul pentru mine, sa ma inchid in mine, oricum ma loveam de raspunsurile standard:  “Sunteti dumneavoastra ipohondra”,… ”Nu aveti nimic”… sau favoritul meu, ”Va ganditi prea mult la dureri,exagerati.. ” !

Abia la 37 de ani, adica acum 7 ani, locuind deja in Italia, in urma unei alte anemii severe cu hemoglobina 9 si feritina 3, am avut sansa, norocul chiar ca un medic de acolo sa faca legatura intre anemia mea si boala celiaca. Anticorpii specifici mi-au iesit usor mariti, aveam prezenti si anticorpii antiendomisium, insa la examenul  histopatologic biopsia avea sa releve atrofia grava a vililor intestinali ( dupa clasificarea Marsh 3C).

Eu insa eram fericita! In sfarsit suferinta mea, ”raul” meu , aveau un nume: celiachia. Aveam sa aflu ca sufar de o boala autoimuna care nu se vindeca, pentru care nu exista inca un medicament, singurul tratament fiind dieta stricta fara gluten. Important e ca stiam cu ce sa lupt, imi cunosteam  “inamicul”, iar odata cu diagnosticul oficial am renuntat definitiv la alimentele care contin gluten.

Intr-adevar, dupa cateva luni de la inceperea dietei starea mea s-a imbunatatit considerabil, luasem putin in greutate (fiind slabuta toata viata), ma simteam mult mai bine atat fizic cat si psihic, aveam mai multa energie si speranta intr-o viata mai buna!

Chiar daca scoaterea glutenului din alimentatie nu e o treaba usoara,avand in vedere posibilele contaminari, nu este imposibil si tot ceea ce ti se pare nou si dificil, in cateva luni iti intra in reflex. Totodata am devenit mult mai atenta, mai riguroasa si mai selectiva  in alimentatia mea, avand in vedere ca produsele care contin gluten sunt si printre cele mai procesate si mai chimizate.

Sa mananci fara gluten inseamna sa mananci automat mai sanatos decat o faceai inainte. Iti simplifica viata intr-o maniera in care poate nu aveai disponibiliatatea sa o faci din proprie initiativa.

Si pentru ca si mama, cu care de altfel seman foarte mult, avea o serie de simptome comune cu ale mele: anemie, dureri articulare, alergii, probleme de concentrare si de memorie, afte, amigdalite pentru care lua frecvent antibiotic, flatulenta, tiroidita autoimuna cu noduli tiroidieni care ii provocau o tuse persistenta si chinuitoare de ani de zile, am decis sa incerce si ea aceasta dieta, iar ideea  s-a dovedit a fi excelenta.

Se pare ca bolile autoimune merg de mana una cu alta, nu exista una singura, poate ca doar una s-a manifestat deocamdata. Scotandu-i glutenul din alimentatie, intr-un an de zile mama s-a simtit mult mai bine: durerile articulare, de gat, amigdalitele au devenit mai rare, aftele la fel si dupa ani si ani de chin si consultatii de specialitate s-au rarit si alergiile si mai ales accesele de tuse, sunt mult mai rare si de intensitate mult mai redusa. Atentia si memoria i s-au imbunatatit si daca la inceput mi-a fost greu sa o conving sa nu mai manance produse cu gluten,  acum mi-ar fi imposibil sa o determin sa renunte la aceasta dieta.