Care este momentul potrivit pentru introducerea glutenului in alimentatia bebelusului? Afla din articolul de mai jos!
In prezent exista un grad de incertitudine atunci cand vine vorba de perioada ideala de introducere a glutenului in alimentatia bebelusului.
Comitetul ESPGHAN (European Society for Paediatric Gastroenterology Hepatology and Nutrition) in publicatiile sale de-a lungul timpului recomanda evitarea introducerii glutenului precoce (inainte de 4 luni) dar si prea tarziu (dupa 7 luni); de asemenea, recomanda introducerea treptata a glutenului in dieta in timp ce sugarul este alaptat, cu scopul de a reduce riscul de boala celiaca, diabet si alergie la gluten.
In ceea ce priveste preventia alergiilor, studiile nu sunt foarte concludente, se pare ca introducerea glutenului dupa 6 luni nu are un efect protectiv, insa introducerea lui mai devreme de 4 luni a fost asociat cu un risc crescut de dezvoltare a dermatitei atopice.
Indiferent de momentul introducerii insa este important ca noul aliment sa fie introdus treptat si cu regularitate (de exemplu, de cateva ori pe saptamana) pentru a mentine toleranta orala. De asemenea, s-a observant ca introducerea unei varietati mai mare de alimente in primul an de viata scade riscul de a dezvolta astm, alergii si sensibilitati alimentare (1).
In mod normal primul aliment pe care parintii il introduce in alimentatia bebelusului sunt cerealele in lapte sau biscuiti cu fructe; insa este recomandat ca diversificarea sa se inceapa cu produse cerealiere fara gluten deoarece au o capacitate antigenica scazuta.
O meta-analiza sistematica tip review a aratat ca riscul de a dezvolta boala celiaca este redus semnificativ la bebelusi hraniti cu lapte de mama si cu cat, alaptarea la san este mai indelungata cu atat scade riscul de intoleranta (2).
Un studiu prospective arata ca la copiii care au o ruda de gradul 1 cu diabet zaharat tip 1 sau prezinta antigen HLA specific crescut, la introducerea glutenului in alimentatie foarte devreme (aprox. 3 luni) sau foarte tarziu (mai mult de 7 luni) a crescut riscul de a dezvolta boala celiaca (3).
Bazat pe aceste studii ESPGHAN recomanda introducerea glutenului in alimentatie dupa 6 luni dar nu mai tarziu de 7, concomitent cu alimentarea naturala la san. Aceste recomandari sunt confirmate si de “European Food Safety Authority”.
Concluziile generale sustin vehicle recomandari conform carora nu exista o modificare insemnata clara asupra aparitiei bolii celiace in functie de de introducerea glutenului in alimentatia bebelusului.
Fenotipul genetic este cel ma determinant factor in dezvoltarea intolerantei la gluten la o varsta frageda.
Din cauza lipsei studiilor recente, cel mai mare risc de autoimunitate este asociat cu introducerea glutenului înainte de 4 luni în populații cu predispoziție genetică. Mai mult, datele studiului PreventCD la fete cu risc genetic ridicat de boala celiaca recomandă prudență la introducerea glutenului în această sub-populație înainte de 6 luni.
Un studiu multinational prospectiv care a inclus Finlanda, Germania, Suedia si Statele Unite ale Americii a avut in urmarire o cohorta de 6605 de nou-nascuti cu predispozitie spre diabet de tip 1 si boala celiaca.
Rezultatele indica faptul ca 1216 (18%) dintre copii au dezvoltat autoimunitate de tip celiac iar 447 (7%) au dezvoltat boala celiaca. Aportul zilnic de gluten a fost asociat cu un risc crescut de boala celiaca pentru fiecare 1g/zi de gluten consumat in plus. Concluziile studiului sunt ca aportul de gluten din primii 5 ani de viata este asociat cu boala celiaca la copii cu predispozitie genetica (4).
Biblografie:
- C. Roduit, R. Frei, M. Depner, B. Schaub, G. Loss, J. Genuneit, et al. Increased food diversity in the first year of life is inversely associated with allergic diseases. J Allergy Clin Immunol, 133 (2014), pp. 1056-1064.
- A.K. Akobeng, A.V. Ramanan, I. Buchan, R.F. Heller. Effect of breast feeding on risk of coeliac disease: a systematic review and meta-analysis of observational studies. Arch Dis Child, 91 (2006), pp. 39-43
- J.M. Norris, K. Barriga, E.J. Hoffenberg, I. Taki, D. Miao, J.E. Haas, et al. Risk of coeliac disease autoimmunity and timing of gluten introduction in the diet of infants at increased risk of disease. JAMA, 293 (2005), pp. 2343-2351
- Maureen M. Leonard, Alessio Fasano. Gluten and Celiac Disease RiskIs It Just a Matter of Quantity? JAMA. 2019;322(6):510-511
Lorena Crișan – Nutriționist Dietetician