Legatura dintre epilepsie si boala celiaca

Epilepsie – cauze, simptome, tratament.

Aflati totul despre epilepsie, ce o cauzeaza, care sunt simptomele si in ce consta tratamentul, precum si care sunt cele mai noi studii in domeniu. 

banner-magazin-celiaci

Cuprins:

  1. Ce este epilepsia?
  2. Ce cauzeaza epilepsia?
  3. Simptomele epilepsiei
  4. Diagnostic
  5. Sfaturi utile in cazul unei crize 
  6. Exista o legatura intre epilepsie si boala celiaca?
  7. Dieta fara gluten – frecventa redusa a crizelor epileptice
  8. Studiu de caz

Ce este epilepsia?

Cand ne referim la epilepsie vorbim de fapt de un grup de boli neurologice caracterizate prin crize epileptice. Crizele epileptice sunt episoade ce se manifesta prin convulsii. Aceste convulsii care pot fi de scurta durata si aproape nedetectabile sau pot dura perioade mai lungi de timp si pot imbraca forme de manifestare grave.

Aceasta boala este o afectiune relativ comuna, care apare la aproximativ 1% din populatie. Este cel mai frecvent diagnosticata la copiii mici si la persoanele trecute de  65 de ani, dar poate aparea la orice varsta. Pentru a fi diagnosticat cu epilepsie trebuie sa fi avut cel putin doua crize.

Ce cauzeaza epilepsia?

Crizele epileptice care apar in copilarie, inainte de varsta de 2 ani, sunt de obicei cauzate de febra mare sau de boli metabolice. In situatia in care aceste crize se repeta, pot fi cauzate de o boala cerebrala ereditara.

Bolile convulsive debuteaza, de obicei, intre 2-14 ani, iar cauza nu este clara. Crizele epileptice care apar dupa varsta de 25 de ani pot fi foarte grave, cauzand leziuni structurale cerebrale similare cu cele produse de traumatismele craniene, accidentele vasculare sau tumori. Cauza declansarii crizelor epileptice este de cele mai multe ori greu de identificat, de aceea epilepsia este „idiopatică”.

Riscul de aparitie a unei crize epileptice creste pentru persoanele supuse la stres sau somn insuficient. Cand creierul acestora este stimulat de stimuli puternic iritanti, precum unele medicamente, infectiile, febra, etc. se pot declansa crize indiferent daca persoana are o boala convulsiva sau nu. Astfel de crize se numesc „crize provocate”.

Epilepsia reflexa este cauzata de sunetele repetitive, luminile intermitente, unele filme sau jocuri video.

De asemenea, crizele bolilor convulsive pot fi enerate si de senzatii olfactive, viuale sau gustative iesite din comun.

Durata crizelor convulsive este relativ scurta, de la cateva secunde pana la ~5 minute. Crizele sunt urmate de dureri musculare, dureri de cap, stare generala de confuzie si oboseala.

Simptomele epilepsiei

Simptomele sunt variante si depind de zona cerebrala afectataprecum si de amploarea crizei epileptice.

  • senzatie olfactiva intensa
  • senzatie de deja vu
  • incapacitate de a vorbi
  • convulsii musculare
  • amortire si furnicaturi in corp
  • alterarea starii de constienta
  • somnolenta
  • incontinenta

Sfaturi utile in cazul unei crize de epilepsie

Ce trebuie sa stim despre epilepsie: Diagnostic. Tratament. Sfaturi.

  • Epilepsia se afla pe locul patru intr-un clasament al celor mai frecvente tulburari neurologice.
  • Epilepsia afecteaza persoanele de toate varstele, de la copii la persoane in varsta.
  • Epilepsia este o afectiune neurologica ale carei simptome specifice sunt convulsiile imprevizibile. Aceste convulsii pot genera si alte probleme de sanatate.
  • O persoana este suspecta de a avea o forma de epilepsie daca are de doua ori la rand convulsii neprovocate sau care nu au fost cauzate de o afectiune cunoscuta si reversibila (cum ar fi de exemplu alcolemia crescuta sau crizele de hipoglicemie in cazul diabeticilor).
  • Epilepsia se poate transmite genetic sau cauza acestor crize poate fi legata de o leziune cerebrala. Convulsiile in cazul epilepsiei difera de la o persoana la alta.
  • Convulsii asemanatoare epilepsiei pot fi provocate  si de alte afectiuni medicale. Numai un medic specializat pe aceasta boala poate corela toate simptomele si poate pune un diagnostic corect.
  • Pentru tratamentul crizelor de epilepsie se recomanda medicatie anti-convulsivanta.

Cum se pune diangosticul de epilepsie? Ce teste se fac?

  1. Testarea EEG (electroencefalograma). Medicul specialist va poate recomanda sa efectuati anumite teste la spital. Printre acestea se numara si testarea EEG si, eventual, o scanare RMN. Testele pot furniza informatii utile. In aceasta afectiune trebue sa fie determinata cu exactitate cauza. Aparatul EEG inregistreaza semnalele electrice din creier pe un computer. Pentru a efectua aceasta investigatie un specialist plaseaza electrozii pe scalp, folosind un adeziv special sau o banda adeziva. Electrozii sunt apoi conectati la aparatul EEG, care inregistreaza semnalele electrice pe un computer.
  2. Imaginile RMN (imagistica prin rezonanta magnetica). O scanare RMN utilizeaza un camp magnetic puternic si unde radio pentru a crea imagini ale tesuturilor si organelor, organe si alte structuri din interiorul corpului, pe un computer. Prin RMN se poate arata daca exista o cauza structurala pentru epilepsie. Scanarea RMN nu este dureroasa, dar poate fi foarte zgomotoasa si mai ales aceasta testare poate afecta persoanele care sufera de claustrofobie si nu pot sta in spatii inchise. O conditie importanta este ca in timpul efectuarii acestei proceduri sa stati relaxati, in caz contrar imaginea de scanare poate fi neclara. Scanarea RMN poate dura pana la o ora.
  3. Analize de sange. Medicul ar putea sa va solicite un test de sange pentru a verifica starea generala de sanatate. El cauta prin teste sa gaseasca factorul declansator al acestor crize. Convulsiile pot fi provocate de cele mai multe ori de diabet. Din acest punct de vedere diabetul poate provoca crize convulsive mai des decat epilepsia si de aceea, este prima afectiune la care se gandeste un medic.

Puteti ajuta medicul sa puna diagnosticul daca :

  • Tineti un jurnal detaliat al crizelor (zilele, orele si durata crizei). Notati cum v-ati simtit inainte si dupa criza sau apelati la cel care v-a fost alaturi in timpul crizei pentru a va ajuta sa descrieti cat mai exact convulsiile. Impresia acestei persoane in ceea ce priveste manifestarea voastra in timpul crizelor este utila.
  • Daca este posibil, rugati un prieten sa va filmeze atunci cand sunteti in criza.

Sfaturi utile in cazul unei crize de epilepsie

  1. Nu lasati in priza aparatele electrice pentru ca ar putea provoca un incendiu sau arsuri daca sunt trase din priza brusc ca urmare a caderii voastre (de exemplu: caloriferele electrice, tostere,  fiare de calcat, etc). Opriti aparatele de incalzire imediat dupa utilizare si puneti-le in locuri retrase pana cand se racesc.
  2. Instalati detectoare de fum. Acestea pot fi utile in cazul in care se declanseaza un incediu ca urmare a unei crize. Acest lucru se poate intampla in cazul in care cadeti peste un aparat electric.
  3. Daca in locuinta voastra aveti scari atunci este bine ca la baza scarilor sa puneti un covor moale care sa atenueze loviturile in cazul in care cadeti.
  4. Utilizati sticla securizata sau geam termopan la ferestre sau in cazul usilor cu geam, acoperiti geamurile obisnuite cu folie de siguranta. Informati-va cat mai repede despre acestea sau contactati magazinul de articole de uz casnic pentru mai multe informatii.
  5. Asigurati-va ca toate ferestrele sau usile de la balcoane superioare cu deschidere larga au incuietori adecvate, astfel incat sa nu puteti cadea de pe ele.
  6. Atunci cand este posibil, utilizati versiuni fara fir pentru electrocasnicele pe care le folositi frecvent .

Exista o legatura intre epilepsie si boala celiaca

Exista o legatura intre epilepsie si boala celiaca?

Numeroasele studii medicale arata ca exista o pondere ingrijoratoare a manifestarilor epileptice in randul persoanelor diagnosticate cu boala celiaca.

Astfel, a fost realizat un studiu (1), care a analizat incidenta afectiunilor neurologice si psihiatrice comune in randul pacientilor cu boala celiaca. La studiu au participat un grup de 620 de persoane ce fusesera diagnosticate cu boala celiaca la o clinica din Derby U.K. Studiul a aratat ca  25 dintre aceste persoane (respectiv  4% din totalul persoanelor participante) au fost diagnosticate si cu epilepsie.

Legatura dintre cele doua afectiuni este mai putin clara atunci cand ne referim la sensibilitatea la gluten non-celiaca.

Mai multi specialisti in domeniu, printre care si cunoscutul neurolog care a studiat mult timp pacientii cu ataxie glutenica, Dr. Marios Hadjivassiliou, au stabilit  ca testele de sange pentru anticorpul AGA IgG pot fi utilizate pentru a identifica sensibilitatea la gluten, care daca nu ar fi diagnosticata la timp, ar putea duce la complicatii neurologice, inclusiv epilepsie.

Dieta fara gluten – frecventa redusa a crizelor epileptice

In cazul persoanelor cu boala celiaca diagnosticata, studiile medicale arata ca odata cu trecerea la dieta fara gluten, ca parte a tratamentului bolii celiace, crizele de epilepsie au devenit controlabile.

Astfel a fost studiat si prezentat cazul unei femei în varsta de 23 de ani, care suferea de 11 ani de o forma grava de epilepsie. Aceasta a fost diagnosticata si cu cu boala celiaca si a inceput o dieta fara gluten. Urmand dieta fara gluten, ea a cunoscut o imbunatatire spectaculoasa a crizelor epileptice.

Exista mult mai multe dovezi din literatura de specialitate ca dieta fara gluten poate ajuta persoanele cu epilepsie, imbunatatindu-le astfel calitatea vietii.

Dieta fara gluten - frecventa redusa a crizelor epileptice

Studiu de caz si rezultatele acestuia

Intr-un studiu de caz(2) publicat în 2014, medicii au prezentat un baiat in varsta de doi ani, care a dezvoltat crize epileptice ce nu raspundeau la tratamentul medicamentos. Ei l-au testat pentru boala celiaca si au constatat ca desi acesta nu avea aceasta afectiune, totusi el avea una dintre cele doua gene principale specifice bolii celiace. Bazandu-se pe  acest fapt ei au decis sa incerce dieta fara gluten. Rezultatul a fost spectaculos. Crizele lui s-au rarit treptat, pentru ca in cele din urma sa se opreasca, chiar si fara medicatie.

Iata ca boala celiaca este mai frecvent intalnita decat se credea in urma cu ceva ani. Din pacate, diversele manifestari clinice secundare grave (neurologice, dermatologice, psihiatrice, etc) fac ca diagnosticul de boala celiaca sa fie un diagnostic usor de omis.

Medicii recomanda teste costisitoare pentru a explica simptomele persistente ale unui pacient, dar de cele mai multe ori fara a gasi un raspuns. Daca exista cea mai mica suspiciune este necesara testarea pentru a diagnostica boala celiaca. Un medic bun ar trebui sa ia în considerare si diagnosticul de boala celiaca in cazul unui pacient cu simptome aparent inexplicabile.

Dovada diagnosticului este ameliorarea treptata a simptomelor pacientului atunci cand acesta trece la o dieta fara gluten stricta. Cu toate acestea este de preferat ca inainte de adopta dieta fara gluten sa se faca cateva investigatii care sa ne confirme diagnosticul.

Atentie!

Nu pierdeti din vedere ca totusi puteti avea o sensibilitate la gluten non-celiaca, caz in care este recomandata testarea genetica, care evidentiaza predispozitia la aceasta boala.

Studiu de caz epilepsie

Epilepsia este o afectiune grava care trebuie tratata cu responsabilitate. Familia trebuie sa fie alaturi de cel care sufera deoarece crizele pot avea loc si acasa, insade cele mai multe ori, din nefericire, au loc si pe strada. Pentru a-i ajuta pe epileptici cercetatorii au produs aparate de detectare a crizelor, dar pana la a fi accesibile ca pret mai este cale lunga. Este bine ca familia si  in general noi ceilalti sa stim ce inseamna aceasta boala si sa ne autoeducam in ceea ce priveste ajutorul pe care-l putem da acestora.

 Referinte:

  1. Arroyo H.A. et al.Epilepsy, occipital calcifications, and oligosymptomatic celiac disease in childhood. Journal of Child Neurology. 2002 Nov;17(11):800-6.
  2. Bruni O et al.An unusual case of drug-resistant epilepsy in a child with non-celiac gluten sensitivity. Seizure. 2014 Sep;23(8):674-6.

Sursa foto: pexels.com

Comentarii 2

  1. Bună dimineața, am băiatu cu retard sever, cu epilepsie as dori sa știu mai multe despre aceaste crize

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *