Otetul---Este-sigur-in-dieta-fara-gluten

Otetul – Este sigur in dieta fara gluten?

Otetul este un subiect controversat in cazul persoanelor care sufera de intoleranta la gluten. Pe de o parte, multi experti considera ca aproape toate tipurile de otet, inclusiv otetul produs din cereale care contin gluten, sunt sigure in dieta fara gluten. Argumentul adus de acestia este acela ca in procesul de distilare a otetului  glutenul este eliminat.

banner-magazin-celiaci

Cu toate acestea exista si parerea ca glutenul nu dispare in totalitate, iar tehnologia de testare pentru gluten nu indica prezenta particulelor mici de gluten care pot provoca totusi o reactie nedorita in cazul persoanelor sensibile.

Si totusi, este otetul distilat fara gluten?

Da, 100% otetul distilat este fabricat din alcool distilat si orice alcool distilat „pur” este fara gluten. Acest lucru este adevarat chiar daca materia prima este graul, orzul sau secara. Ca sa intelegem aceasta trebuie sa intelegem ce presupune procesul de distilare. In timpul distilarii lichidul obtinut din boabele de cereale fermentate este fiert si trasformat in vapori (etapa I- trecerea din stare lichida in stare gazoasa) apoi vaporii sunt raciti trecand in stare lichida (etapa a II-a). Deoarece proteina nu se vaporizeaza, nu exista proteine in lichidul racit.

Otetul nedistilat este fara gluten?

Da, dar numai in cazul otetului produs din mere, struguri, porumb sau  orez. Exista, insa, si otet nedistilat care utilizeaza ca materie prima graul, orzul sau secara. In acest caz otetul nu este lipsit de gluten. De asemenea otetul din malt nu este lipsit de gluten, deoarece contine malt care este obtinut din orz. Materia prima pentru otetul de malt poate include orz, secara sau grau. Deoarece aceste oteturi sunt fabricate din alcool fermentat si nu distilat, acestea nu sunt lipsite de gluten.

Ce putem spune despre otetul aromatizat?

Probabil este lipsit de gluten, dar cititi lista ingredientelor cu atentie. Unele oteturi aromate nu sunt lipsite de gluten, deoarece contin otet de malt. Daca otetul de malt este un ingredient in otetul aromat, acesta va fi inclus in lista ingredientelor. O deosebita atentie trebuie acordata si produselor alimentare care au in compozitie otet, cum ar fi mustarul, sosul salsa etc. Pe eticheta este specificata provenienta otetului.

Dar otetul balsamic?

In primul rand trebuie precizat ca  sensul cuvantului „balsamic” din denumirea acestuia are sesul de „curativ”

Exista trei tipuri de oteturi balsamice:

  1. Otet traditional balsamic (denumire de origine protejata)
  2. Otetul balsamic din Modena (indicatie geografica protejata)
  3. Imitatie de otet balsamic de calitate comerciala

Varianta traditionala este cea mai scumpa (de la 100 $ / 100ml) si se face cu o concentratie de 100% must de struguri, nu contine aditivi de nici un fel si, prin urmare, este lipsita de gluten. Acesta trebuie sa aiba o vechime de 12 ani sau 25 de ani.

Otetul de Modena are o vechime de pana in 2 ani. Acest otet contine must din struguri in concentratie de numai 20%, iar restul va fi alcatuit dintr-un alt tip de otet.In cazul brandurilor mai putin costisitoare, producatorii folosesc aditivi cum ar fi  caramelul, guma de guar sau faina de porumb.  Acestia sunt folositi pentru a simula artificial dulceata si vascozitatea care se creeaza natural din procesul de imbatranire  a otetului. Acesti aditivi pot contine (sau nu) gluten. In concluzie, verificati intotdeauna etichetele.

Referinte:

https://www.verywell.com/is-vinegar-gluten-free

https://www.glutenfreeclub.com/balsamic-vinegar-gluten-free/

Sursa foto: https://pixabay.com/en/bottle-bottles-vinegar-oil-589/

Comentarii 1

  1. Am fost diagnosticata recent cu boala celiaca și asi vrea să știu ce legume, produse se pot consuma. Acum la inceput tot ce mănânc solid(măsline,castraveți,supa, cașcaval) nu îmi priește.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *